1914

25 decembrie, născut în localitatea Mizieş, judeţul Bihor

1930

iunie, e premiat la examenul de încheiere a celor şapte clase primare. Primeşte ca premiu special cartea „Corabia lui Noe”, de preotul Iosif Trifa din Sibiu

1930

8 iunie, în Duminica Rusaliilor, după lectura cărţii părintelui Iosif Trifa trece printr-o totală schimbare sufletească. Îi scrie părintelui să îl înscrie în asociația ortodoxă „Oastea Domnului”

1930

din acest an începe să compună primele sale încercări literare, versuri religioase şi mici povestiri pe care le trimite spre publicare gazetelor preotului Iosif Trifa de la Sibiu. Aceste încercări au plăcut redacţiei

1933

se căsătoreşte cu Maria, silit fiind de părinţi, care doreau să-i potolească zelul misionar. Tot din acest an îi apar primele lucrări tipărite

1934

în septembrie, ajutat de avocatul Pavel Maliţa, se înscrie la școala de cântăreţi bisericeşti. Nu termină studiile din cauza lipsurilor materiale şi a unei îmbolnăviri serioase

1934

la mijlocul lunii decembrie e solicitat în scris din partea conducerii Oastei Domnului din Sibiu de către preotul Iosif Trifa, personal, să se alăture muncii din redacție

1934

se angajează permanent la redacţia gazetelor şi editurilor asociaţiei. Din luna noiembrie începe să lucreze ca redactor al gazetei împreună cu părintele Iosif Trifa şi alţi colaboratori contribuind cu o parte substanţială

1934

începe să lucreze la Redacţia mişcării „Oastea Domnului”. De-a lungul anilor lucrează la redactarea periodicelor: Oastea Domnului, Isus Biruitorul, Ecoul, Glasul Dreptății, Ostașul Domnului

1935

apare primul său volum de poezii religioase. „La Golgota”. Continuă să scrie şi să publice în libertate până la instaurarea regimului comunist

1935

apare al doilea volum de poezii religioase. „Pe drumul crucii”

1936

în luna mai începe stagiul militar, la Oradea

1937

în luna octombrie termină stagiul militar şi se întoarce la Sibiu pentru a-i fi aproape părintelui Iosif Trifa

1938

după moartea preotului Iosif Trifa (12 februarie), după confiscarea tipografiei Oastei Domnului din Sibiu (luna ianuarie), e urmărit de autorităţile clericale şi politice. Hărţuiţi fiind de cenzură, caută împreună cu învăţătorul Ioan Marini, să scoată noi publicaţii sub alte nume, prin alte părţi ale ţării

1938

în luna septembrie, a convenit cu George A. Petre să scoată, la Oradea, un supliment duminical la „Noua Gazetă de Vest”. Suplimentul a fost denumit „Ogorul Domnului”. După intervenţii şi presiuni din partea Mitropoliei Sibiului, suplimentul a fost suspendat definitiv

1939

apare al treilea volum de poezii religioase „Doina Golgotei” la tipografia Diecezană Oradea.

La Cluj, împreună vechiul coleg de redacţie, învăţătorul Ioan Marini a convenit cu preotul Vasile Chindriş să redacteze Viața Creștină, ulterior Misionarul Vieții Creștine, apoi Familia Creștină, precum și calendarele-almanah ale acestora. Aceste gazete au apărut până în septembrie 1940, când s-a cedat Ardealul de Nord

1939

apare la Cluj, al patrulea volum de poezii religioase „Darul lacrimilor” şi apoi, „Cântări de pace”

1939

în acest an şi în următorul poetul a tipărit la Oradea o serie de cărţi religioase, atât personale cât şi de alţi autori în diferite tiraje. Din cele personale a tipărit: Cântări religioase cu şi fără note, al şaselea volum de poezii, „Din lupta Domnului”, al şaptelea volum de poezii, „Sfaturi bune” (proverbe versificate), al optulea volum „Din lupta Domnului”

1941

În ianuarie 1941 a fost concentrat la Comandamentul Diviziei Blindate din Bucureşti. A stat trei ani, cu perioade alternând între front şi unitate

1941 - 1943

scoate la Beiuş revista lunară „Familia creştină”. În perioada noiembrie 1942 şi martie 1943 unitatea lui a trecut prin încercuirile şi retragerile îngrozitoare de prin stepele Donului

1943

apare al nouălea volum de poezii religioase „În aşteptarea Mirelui”

1945

e tipărit la Sibiu, al zecelea volum de poezii religioase „Cântările Apocalipsei” în editura „Cartea de Aur”

1945

în colaborare cu Ioan Marini şi Tit Trifa, fiul preotului Trifa apare la Sibiu seria nouă din gazeta „Iisus Biruitorul” unde Traian Dorz a fost redactor până la 1 ianuarie 1948 când gazeta a fost suspendată definitiv, iar poetul arestat

1946

Apare al unsprezecelea volum de poezii „Un cântec de iubire” şi cartea de cântări

1947

după moartea lui Ioan Marini (2 februarie) a preluat  redacţia gazetei „Iisus Biruitorul” până la sfârşitul anului când a fost închis

1947

în luna octombrie a organizat o săptămână de şcoală biblică în Nordul Ardealului în luna octombrie, preocupat fiind de educaţia morală a tineretului

1947

de Crăciun se ocupă îndeaproape de vizitele la spital şi la închisoarea din Beiuş cu pachete pentru bolnavi şi deținuţi, ocazii cu care realizează şi mici programe cultural-spirituale susţinute de membrii mişcării în care activa, după care este arestat şi dus de un jandarm călare la Comisariatul din Beiuș

1947

tipăreşte la Beiuş al doisprezecelea volum de poezii „Spre ţara dragostei” şi al treisprezecelea volum „Pe genunchii lui Iisus”, poezii pentru copii. De asemenea un calendar pentru tineret, al patrusprezecelea volum

1947

arestat de Securitate, înainte de Anul Nou 1948. Petrece 17 ani în temniţele comuniste (cu puţine întreruperi) pentru activitatea sa religioasă din Oastea Domnului (scoasă în afara legii în vremea regimului comunist). Din 1932 până în 1947, în cei cincisprezece ani de libertate a mai colaborat şi cu alte gazete şi reviste din ţară

1948

Anul Nou îl prinde în arestul din Beiuş, apoi este dus la Siguranţa din Oradea. După câteva săptămâni este mutat la închisoarea de la Gherla. Este eliberat din prima închisoare în Vinerea Mare a Paştilor, dar trebuie să meargă zilnic până la Siguranţa din Beiuş. După două săptămâni este arestat din nou şi trimis la Oradea unde este anchetat pentru activitatea religioasă pe care o prestează. Este eliberat după trei săptămâni. Trăieşte cu domicilul obligatoriu la Beiuş, până în 1949. De la moartea părintelui din 1938 până în 1948 poetul întocmeşte uneori cu Ioan Marini, alteori cu Tit Trifa, anual un Calendar care, din cauza ostilităţii, apărea în locuri diferite din ţară

1950

pe 12 februarie este încarcerat pentru a treia oară la Beiuş, apoi la Oradea. În noiembrie este eliberat pentru a treia oară

1952

este arestat în ziua de Crăciun şi dus la Securitatea din Deva

1953

pe 2 martie este trimis în lagărul Ghencea, lângă Bucureşti, în iulie este selectat pentru colonia de muncă Popeşti-Leordeni, iar în 2 noiembrie a fost trimis la Penitenciarul din Caransebeş

1954

pe 2 iulie este eliberat, dar i se pune în vedere că are domiciliu obligatoriu în comuna Dropia din Bărăgan

1956

în primăvara lui 1956 i se agravează boala de inimă şi reumatismul. Preia paza de câmp a Gostatului de la Ciulniţa, unde a scris unele dintre cele mai nemuritoare cântări ale sale

1956

pe data de 2 iulie i-a expirat pedeapsa domiciliului obligatoriu, fiind liber să plece unde vrea. Nu după mult timp e trădat de un om din interior şi surprins, exact în timpul discursului, la o manifestare a Oastei Domnului din Vulcana Pandele. A fost reţinut alături de un alt colaborator şi om de cultură exilat apoi la Paris – Sergiu Grossu. Li s-a pus în vedere că e necesar să facă demersuri pe lângă Patriarhie şi Departamentul Cultelor pentru legalizarea Oastei

1956

28 decembrie are o întâlnire cu Patriarhul Iustinian Marina, căruia îi predă un Memoriu.

1958

în primăvară se mută împreună cu familia în satul Sânicoară, lângă Cluj-Napoca. Din cauza măsurilor aspre care s-au luat şi aici împotriva lui, a trebuit să vândă tot şi să se mute la Călanul Mic, lângă Hunedoara, unde şi-a găsit serviciu la Combinatul Siderurgic

1959

pe 13 martie a fost percheziţionat din nou la domiciliu, arestat, dus la Cluj şi anchetat timp de opt luni grele în beciurile Securităţii. Cu câteva luni înainte ministrul de interne, Alexandru Drăghici l-a ameninţat că va nimici Oastea Domnului. I-au fost confiscate, cărţi, manuscrise, Biblii şi alte lucruri şi nu i s-a mai înapoiat nimic. Anchetele aveau scopul de a-l constrânge să îi denunţe şi pe alţii

1959

pe 19 noiembrie, la Tribunalul Militar a avut loc procesul lui şi a încă 23 de membri ai mişcării Oastea Domnului. A fost condamnat la şaisprezece ani de muncă zilnică, zece ani de interdicţie şi confiscarea averii personale

1960

în luna mai este dus în Delta Dunării, în colonia de muncă Grind, Periprava. Este declarat inapt de comisia medicală şi folosit la munci uşoare

1962

e dus la Penitenciarul Gherla. Starea sănătăţii i se agravează

1964

pe 22 iunie este eliberat pentru a şaptea oară. Este ţinut cu „domiciliu forţat” în satul natal. Este obligat să muncească la C.A.P., i se fac mereu percheziţii şi este ţinut sub o strictă supraveghere de către Securitate. Cu toate acestea, scrie extrem de mult, mai ales noaptea

1967

în februarie îl conduce spre cimitir pe tatăl său, Constantin. Prin graţierea primită la ultima eliberare era scutit doar de terminarea pedepsei în închisoare. În rest lucrurile stăteau la fel: domiciliu obligatoriu şi slujbă la C.A.P.-ul din sat

1970

încearcă să tipărească unele din cărţile sale (fără rezultat) trimiţându-le unor reviste şi edituri din ţară: revista „Albina” din Bucureşti, revistele „Familia” şi „Crişana” din Oradea – editurile „Albatros” şi „Litera” din Bucureşti

1974

În 1 mai, la aproape şaizeci de de ani, este angajat pe postul de funcţionar gradul trei la Protopopiatul din Beiuş cu jumătate de normă

1975

În 11 noiembrie 1975, vine la Sibiu pentru a organiza înmormântarea fiului părintelui Trifa, Tit

1977

În primăvara anului 1977, s-a îmbolnăvit grav de tromboflebită la piciorul stâng. Au urmat apoi toată viaţa drumuri pe la spitale şi sanatorii, la Cluj şi Covasna

1977

În luna august e anchetat din nou la Securitatea din Oradea. Spre surprinderea lui, nu este închis, ba chiar tratat omeneşte. Securistul-şef i-a propus să scrie pentru partid, la o editură sau revistă apreciată. A refuzat elegant, dar hotărât

1977

trimite zece volume din creaţia sa literară celor mai importante foruri ale ţării şi anume: Uniunii Scriitorilor – prin prof. Ioan Dumitriu-Snagov, Academiei Române, Departamentului Cultelor, Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române

1977

în decembrie i se cere de către regim să facă un memoriu cu activitatea sa publicistică de până atunci

1979

bătrân şi bolnav, i se refuză pensionarea pentru că nu avea destui ani de muncă. Era adevărat: şapte ani îi făcuse în armată şi pe front, şaptesprezece ani în închisori, iar zece ani erau de interdicţie; în total treizeci şi patru. Totuşi, este încadrat din nou ca salariat, dar fără obligaţia de a se prezenta la serviciu. Era un premiu pe care i-l făcea statul şi biserica după atâtea pedepse nedrepte. Traian Dorz nu a vrut să accepte situaţia, dar nu a avut încotro

 

– Între anii 1978-1980 a locuit mai mult la Hunedoara în casa scriitorului Ioan Beg, aproape de fiica sa Nina Dorz-Tufan, găsind un mediu prielnic pentru activitatea sa creatoare. Prin anul 1980 începuseră să apară clandestin în țară, tipărite în străinătate volume de poezii, și anume colecția Cântări nemuritoare și Osana, Osana

1980

În 22 noiembrie trece la cele veşnice mama lui

1982

Pe 31 martie 1982, Traian Dorz este chemat de la baza de tratament din Covasna la Miliţia din Alba Iulia, pentru că la începutul lunii Securitatea interceptase un transport de literatură religioasă. După trei luni primeşte o citaţie să se prezinte la Judecătoria Alba Iulia. Traian Dorz credea că va fi un dosar clasat pentru că se rezuma la câteva puncte nevralgice din Legea presei. Lucrurile urmau să ia o turnură grozavă. Era vorba de un proces penal. Sumar realizat şi cu consecinţe grave.

1982

este arestat în ziua de 3 august şi închis cu deţinuţii de drept comun la Satu-Mare. Acuzaţia care i s-a adus era de posesie, tipărire și răspândire de materiale religioase neautorizate. Este condamnat la doi ani din care execută cinci luni

1983

pe 7 ianuarie ianuarie 1983 este graţiat la presiunile organizaţiei Amnisty International. Cele şase luni au fost însă mai grele ca toate celelalte petrecute în închisori – din cauza bolilor, a bătrâneţii şi a colegilor de cameră

1985

În 4 martie 1985 redactează un testament literar prin care încredinţează întreaga sa operă celor mai apropiaţi ucenici în vederea administrării şi a publicării ei atunci când timpurile vor permite. Cei trei discipoli stipulaţi în testament sunt: dr. ing. Ionatan Ille, pr. George Gogan şi scriitorul Ioan Beg. Tot în această perioadă finalizează mai multe volume de versuri

1986

Pe 15 iulie 1986, aflandu-se în casa scriitorului Ioan Beg la Hunedoara, primeşte un telefon din Statele Unite ale Americii și dă un răspuns favorabil României în problema Clauzei naţiunii celei mai favorizate

1988

la o sută de ani de la naşterea lui Iosif Trifa şi cincizeci de ani de la moartea sa, Traian Dorz declară sărbătorirea  Anului jubiliar al Oastei Domnului şi conduce ample manifestări la Sibiu şi Certege, Alba – localitatea de naştere a preotului

1989

în 8 iunie, este internat în Spitalul de boli infecţioase din Timişoara. Este dus după câteva zile acasă, la Beiuş, pentru că doctorii nu îi mai dădeau nicio şansă

1989

pe 10 iunie este internat la Beiuş. Era o „zi dătătoare de speranţe.” Dar şi acestea aveau să fie deşarte

1989

în dimineaţa zilei de 20 iunie este trasportat acasă pentru a muri liniştit. Decesul survine la ora patru şi zece minute dimineaţa